Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).
Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice.
Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (“persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.
Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.
Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de “operator” ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este CELTIA PREST SRL, cu sediul în Strada Nucului Nr. 35, Reghin, 545300, Mureş, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului J26/1516/1994, având CUI 6626993, reprezentată legal de PORTIK JANOS, cu date de contact telefon:0265511806, e-mail: contact@celtia.ro.
Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale ale / referitoare la dvs.:
Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.
Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe. Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.
Pe acest site se folosesc cookie-uri. Acestea nu dăunează computerului dvs. şi nu conţin viruşi, ci au rolul de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă şi sigură a site-ului. Ele reprezintă fişiere-texte de mici dimensiuni care sunt salvate pe computerul dvs. şi sunt salvate de browser-ul utilizat.
Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies”, care sunt şterse automat după vizita pe acest site. Altele rămân în memoria computerului dvs. până la ştergerea acestora de către dvs., acestea făcând posibilă recunoaşterea browser-ului la o vizită ulterioară.
Puteți configura browser-ul dvs. pentru a vă informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să puteți decide de la caz la caz dacă să acceptați sau să respingeți un cookie. În mod alternativ, browser-ul dvs. poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții sau să le respingă întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.
Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite funcții pe care doriți să le utilizați (cum ar fi coșul de cumpărături) sunt stocate în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă. Prin urmare, operatorul acestui website are un interes legitim în stocarea anumitor cookie-uri, pentru a asigura o optimizare fără erori tehnice. Alte cookie-uri (cum ar fi, spre exemplu, cele utilizate pentru analizarea comportamentului dvs. de navigare) sunt de asemenea stocate şi vor fi tratate separat în acest document.
Providerul acestui site colectează şi stochează în mod automat informaţiile pe care browser-ul dvs. le transmite automat către noi prin intermediul fişierelor-jurnal. Acestea sunt:
Temeiul legal pentru prelucrarea unor astfel de date este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR, care permite prelucrarea de date atunci când este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri, la cererea persoanei vizate, înainte de încheierea unui contract.
În cazul în care ne trimiteți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizați, pentru a răspunde întrebărilor dvs. și a altora ulterioare. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea dvs. Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs. [în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR]. Puteți să vă revocați oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Datele prelucrate înainte de a primi solicitarea dvs. pot fi prelucrate în mod legal. Vom păstra datele pe care le furnizați pe formularul de contact până când:
Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor, nu sunt afectate de cele arătate mai sus.
Dacă ne contactați prin e-mail, telefon sau fax, solicitarea dvs., inclusiv toate datele personale pe care le veţi furniza vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluţionării cererii dumneavoastră, în baza consimţământului exprimat de dumneavoastră.
Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le furnizaţi în temeiul următoarelor prevederi legale din cuprinsul GDPR, respectiv:
Vom păstra datele pe care le furnizați în acest mod până când:
O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor, având la bază atât consimțământul persoanei vizate, cât și rațiuni de executare conformă a contractelor sau de realizare a intereselor legitime ale operatorului (cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil).
Drepturile dumneavoastră privind datele cu caracter personal şi mijloacele de exercitare a acestora sunt: Dreptul de informare, Dreptul de acces, Dreptul la rectificare, Dreptul la ştergerea datelor, Dreptul la restricţionarea prelucrării, Dreptul la portabilitatea datelor, Dreptul la opoziţie, Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor, Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești, Dreptul de retragere a consimțământului.
Securitatea datelor și informațiilor colectate este importantă pentru noi de aceea sunt implemente măsuri de securitate adecvate pentru a preveni pierderea, alterarea și accesul neautorizat la datele colectate. Totuși, date fiind riscurile inerente, nu putem garanta securitatea absolută și în consecință nu putem garanta securitatea informatiilor colectate.
Acest site utilizează criptare SSL din raţiuni de securitate şi pentru protecţia transmiterii informaţiilor confidenţiale. Această criptare poate fi recunoscută de dvs. după fereastra de blocare („lock icon”) care apare în bara browser-ului şi prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului respectiv. Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terţi.
Conform GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile dvs., operatorul acestui website vă va informa, fără întârzieri nejustificate, cu privire la această încălcare, dacă nu devin incidente prevederile completatoare din acelaşi Regulament (art. 34 alin. 3).
Nefiind aplicabile prevederile GDPR privind obligativitatea numirii unui Responsabil cu protecţia datelor (art. 37 alin. 1 – potrivit căruia Operatorul şi persoana împuternicită de operator desemnează un responsabil cu protecţia datelor ori de câte ori:
pentru orice informaţii sau lămuriri privind funcţionarea acestui website, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele date:
Conform Regulamentului GDPR, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să păstreze, pe o perioadă rezonabilă, evidenţe ale activităţilor de prelucrare aflate în responsabilitatea sa. Astfel, aceste evidențe vor cuprinde următoarele informații:
Obligația detaliată anterior nu se aplică unei întreprinderi sau organizaţii cu mai puţin de 250 de angajaţi, cu excepţia cazului în care prelucrarea pe care o efectuează este susceptibilă să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate, prelucrarea nu este ocazională sau prelucrarea include categorii speciale de date sau date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni.
Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi riscurile pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării.
Conform art. 33 alin. 1 din GDPR, în cazul în care are loc o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal, vom notifica acest lucru Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fără întârzieri nejustificate şi, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care am luat cunoştinţă de aceasta, cu excepţia cazului în care este puţin probabil să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.
Raportat la prevederile art. 34 din GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, vom informa persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la această încălcare, cu excepția situațiilor în care:
Acest site utilizează Google Maps, un serviciu de mapare şi localizare, prin intermediul unui API. Furnizorul este Google Inc., 1600 Amphitheater Parkway Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii.
Pentru a garanta protecția datelor pe site-ul nostru, veți descoperi că Google Maps a fost dezactivat atunci când vizitați site-ul nostru pentru prima dată. O conexiune directă la serverele Google nu va fi stabilită înainte de activarea autonomă a Hărților Google, adică cu consimțământul dvs. în conformitate cu articolul 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Acest lucru va împiedica transferul datelor către Google în timpul primei vizite pe site-ul nostru. După ce ați activat serviciul, Google Maps va stoca adresa IP. De regulă, este transferat ulterior pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat. Furnizorul acestui site web nu are control asupra acestui transfer de date odată ce Google Maps a fost activat.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.
Google Maps foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google la adresa următoare: https://policies.google.com/privacy
Utilizăm “Google reCAPTCHA” (denumit în continuare “reCAPTCHA”) pe site-ul noastre. Furnizorul este Google Inc., cu sediul în 1600 Amphitheater Parkway, Mountain View, CA 94043, SUA (“Google”). Scopul reCAPTCHA este de a determina dacă datele introduse pe site-ul nostru (de exemplu, informațiile introduse într-un formular de contact) sunt furnizate de un utilizator uman sau de un program automatizat. Pentru a determina acest lucru, reCAPTCHA analizează comportamentul vizitatorilor site-ului bazându-se pe o varietate de parametri. Această analiză este declanșată automat de îndată ce vizitatorul site-ului intră pe site. Pentru această analiză, reCAPTCHA evaluează o varietate de date (de exemplu adresa IP, timpul pe care vizitatorul site-ului le-a petrecut pe site sau mișcările cursorului inițiate de utilizator). Datele urmărite în timpul acestor analize sunt trimise la Google. Analizele reCAPTCHA rulează în întregime în fundal. Vizitatorii site-ului nu sunt avertizați că o analiză este în curs de desfășurare. Datele sunt prelucrate în baza art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorii site-ului web au un interes legitim, pentru a proteja conținutul web al operatorului împotriva utilizării abuzive de către sistemele automatizate de spionaj industrial și împotriva SPAM.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.
Google reCatpcha foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google disponibile aici: https://policies.google.com/privacy şi aici https://policies.google.com/terms?hl=en
Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, dar şi cu celelalte dispoziţii legale naţionale aplicabile.
Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm consultarea Politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.
Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum şi pentru exercitarea oricărui drept dintre cele menţionate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la datele de contact indicate mai sus.
Puncte de lucru:
Reghin : Strada Iernuțeni 32A
Târgu Mureș : Strada Revoluţiei 51
© 2022 Celtia Prest. All rights reserved
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |